Actualitate
Primăria clujeană plăteşte datoriile Institutului de Transplant Renal
Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj va primi 100.000 de lei pentru plata datoriilor la furnizorii de apă, gaz şi electricitate, în urma unei hotărâri adoptate vineri de Consiliul Local Cluj-Napoca.
Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu unanimitate de voturi. „Am alocat ICUTR Cluj, aflat în dificultate, suma de 100.000 de lei pentru plata facturilor restante la utilităţi, pentru că altfel nu mai poate funcţiona, deşi această obligaţie revine Guvernului. Dacă nu se achită facturile, institutul rămâne fără căldură sau apă, dar ne-am preocupat pentru rezolvarea acestei probleme. Solicitarea de alocare a banilor a venit din partea ICUTR”, a declarat primarul Emil Boc.