monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Evenimente la Centrul Raţiu, de Ziua Femeii

Ziua Internaţională a Femeilor celebrează femeile din toată lumea, indiferent de rasa, etnia, religia, statutul socio-economic sau vârsta acestora.

În săptămâna 1-8 martie, Centrul Raţiu pentru Democraţie (CRD) organizează evenimente care au scopul de a evidenţia importanţa femeilor ca actori sociali, economici şi politici, precum şi de a rememora eforturile şi succesele acestora în procesul de obţinere a drepturilor egale. Astfel, ieri a avut loc la sediul Centrului Raţiu din Turda vizionarea unui film - “Nepal - Evadare la limită”, episod al seriei “Women in the Frontline”. Documentarul prezintă subiectul traficului de persoane şi femeile activiste care luptă împotriva acestui fenomen. Programul manifestărilor va continua vineri cu un atelier de lucru intitulat „Reconsiderarea rolurilor tradiţionale de gen”. Marţi, 8 martie, de la ora 17, la sediul CRD se va desfăşura recitalul de poezii dedicate femeilor susţinut de membrii Atelierului de Teatru “Ion Raţiu”, urmat de seminarul “Figuri uitate în istoria românilor – rolul femeilor în sfera publică”.