monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cluj: Studenţii şi-au transformat cearşafurile în bannere cu mesaje pentru Daniel Funeriu

Studenţii clujeni au arborat, miercuri, pe două cămine din cartierul Observator, cearşafuri cusute între ele, pe care au scris cu negru şi roşu mesaje împotriva ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, potrivit Agerpres.

Tinerii sunt nemulţumiţi de faptul că noua lege a Educaţiei, intrată în vigoare în 9 februarie, nu mai are nici un articol care să prevadă clar dreptul lor de a fi reprezentanţi în consiliile de administrare ale universităţilor, precum şi în cele de alegere a rectorului într-un procent consistent. Tinerii au scris pe cearşafuri mesaje precum 'Funeriu, ţi-am pregătit un loc la noi în cămin' şi 'Funeriu, am observat că nu ne-ai observat'. Preşedintele Organizaţiei de Studenţi a UBB, Nicoleta Straton, a declarat că tinerii sunt deranjaţi de faptul că cei din conducerea ministerului Educaţiei îi consideră parteneri doar atunci când le convine şi că Daniel Funeriu nu a dorit să stea de vorbă cu ei pe această temă a reprezentării studenţilor în consilii. 'Ar trebui ca studenţii să fie reprezentaţi în proporţie de 25 la sută în cele două structuri universitare, dar realitatea e că reprezentarea nu depăşeşte 5 la sută', a spus Nicoleta Straton, care a precizat că situaţia este la fel în aproape toate universităţile din ţară. Tinerii i-au mai trimis ministrului Daniel Funeriu şi un pachet cu borcane de zacuscă, murături, salam, pufuleţi şi gumă de mestecat. De asemenea, pentru joi este pregătit un marş de protest care va avea loc la prânz, în faţa Casei de Cultură a Studenţilor, iar luni, tinerii vor participa la acţiunile organizate la Bucureşti.