Actualitate
După sărbători, colesterolul poate creşte cu peste 15%
Excesele din perioada sărbătorilor de iarnă, consumul de alimente cu aport mai mare de calorii şi sedentarismul măresc colesterolul cu peste 15 la sută, a avertizat un medic de la Unitatea de lipide şi arterioscleroză a Spitalului Universitar Reina Sofía din Cordoba, Francisco Pérez Jiménez, potrivit căruia această creştere a nivelului de colesterol poate implica o creştere a riscului de boli vasculare, semnalează marţi Europa Press.
'Este important să se acţioneze cât mai repede, deoarece, chiar şi în cazul unei creşteri mai puţin semnificative, efectul ei dăunător asupra pereţilor arterelor provoacă îngustarea acestora, ceea ce poate afecta sănătatea cardiovasculară. De aceea, alimentaţia şi stilul de viaţă sunt fundamentale pentru a avea colesterolul sub control', a spus expertul. Cheia pentru a menţine controlul asupra colesterolului şi a preveni riscul cardiovascular se bazează pe o alimentaţie variată şi echilibrată, în care este important să se acorde prioritate alimentelor de origine vegetală. Fructele uscate şi peştele gras aduc grăsimi nesaturate, fapt pentru care este mai bine să se consume aceste alimente în locul celor cu un aport mare de grăsimi saturate. Specialistul a recomandat, de asemenea, cinci porţii de fructe şi legume pe zi, de preferinţă proaspete şi locale; înlocuirea grăsimilor saturate cu grăsimi nesaturate; legume combinate cu cereale, peşte sau carne albă;