Actualitate
Alexandru Uioreanu, eliberat pe cauţiune
Magistraţii Tribunalului Cluj au dispus, vineri după amiază, punerea în libertate pe cauţiune a fiului preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu, Alexandru. Pentru eliberarea tânărului, judecătorii au stabilit o cauţiune de 10.000 de lei. Alexandru Uioreanu nu are voie să mai frecventeze localurile publice şi restaurantele.
"Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu recurs de către procurori în termen de 24 de ore de la pronunţare", a declarat judecătorul Petru Urs, purtător de cuvânt laTribunalul Cluj.
Judecătorii Tribunalului Cluj au stabilit, joi, cauţiunea pe care trebuie să o achite părinţii lui Alexandru Uioreanu pentru a se putea lua în discuţie eliberarea sa din arestul preventiv. Tribunalul Cluj a judecat joi o cerere de eliberare pe cauţiune depusă de Alexandru Uioreanu şi a stabilit că acesta trebuie să depună suma de 10.000 de lei pentru a se lua în discuţie posibilitatea lăsării acestuia în libertate. Eliberarea pe cauţiune s-a luat în discuţie vineri doar după ce apărarea a făcut dovada depunerii sumei solicitate de instanţa de judecată.
Alexandru Uioreanu a fost ridicat de anchetatori în 19 decembrie, fiind acuzat de trafic de droguri, şi a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Teritorială Cluj. Alexandru Uioreanu a fost arestat, în 20 decembrie, pentru 19 zile, de judecătorii Tribunalului Cluj. În acest dosar au mai fost arestate două persoane, pentru 29 de zile.
Citeste si:
Libertatea fiului preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, valorează 10.000 de lei