monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Educatorii şi învăţătorii pot profesa şi dacă nu au facultate

Cei care sunt educatori şi învăţători nu sunt condiţionaţi de finalizarea cursurilor unei facultăţi în următorii şase ani pentru a-şi păstra locul de muncă, a declarat preşedintele Comisiei de învăţământ din Senat, Ecaterina Andronescu.

Anunţul a fost făcut după ce hotnews.ro a scris despre Ordonanţa de Urgenţă 92/2012 semnată de Andronescu, în calitate de ministru al Educaţiei care spune că „educatorii şi învăţătorii încadraţi în sistemul naţional de învăţământ au dreptul să îşi continue activitatea în funcţiile didactice din învăţământul preşcolar, respectiv învăţământul primar pe care le ocupă, cu condiţia absolvirii studiilor universitare de licenţă, în profilul postului, în cel mult şase ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.

Prevederea din Ordonanţa va fi scoasă de tot

Acum, Andronescu declară că această prevedere va fi scoasă de tot Ordonanţa de Urgenţă va ajunge în Parlament. „Legea Educaţiei Naţionale, acolo unde sunt precizate funcţiile didactice, nu cuprinde funcţiile didactice de educatori şi învăţători. Ca urmare, trebuia să reintroducem aceste funcţii pentru că în sistem sunt circa 40.000 de educatori şi învăţători pe care nici măcar nu aveam cum să îi mai salarizăm, aceste funcţii nemaifiind prevăzute în lege”, a declarat Andronescu pentru Agerpres. Fostul ministru a mai precizat că „principalul obiectiv al acestei ordonanţe, în această materie, a fost reintroducerea funcţiilor de educatori şi învăţători ca să ne racordăm la realitatea acestui sistem. Inexistenţa acestor funcţii în lege presupune că nu aveam baza legală pentru salarizarea lor”.

O ordonanţă de urgenţă produce efecte din momentul în care a fost emisă de Guvern şi urmeaza să ajungă în Parlament unde poate fi adoptată ca lege sau respinsă de către parlamentari.