Actualitate
Poliţistele din Cluj susţin că întrebările din chestionare sunt puerile, unele chiar deranjante
Mai multe poliţiste din cadrul Poliţiei Judeţene Cluj sunt chestionate în aceste zile, iar unele dintre ele susţin că întrebările sunt puerile, iar întrebarea "cea mai deranjantă" este dacă au avansat profesional în urma unor favoruri sexuale pe care le-ar fi acordat şefilor.
Peste 250 de femei din cadrul Poliţiei Judeţene Cluj sunt chestionate în aceste zile de psihologi şi sociologi din Poliţia Română despre eventuale hărţuiri. Interviurile au început, luni, la Şcoala de Poliţie "Septimiu Mureşanu" din Cluj-Napoca şi continuă în aceste zile cu poliţistele din IPJ Cluj.Conform unor poliţiste din Cluj, unele întrebări care le sunt adresate sunt puerile, iar cea mai deranjantă este aceea dacă au avansat profesional în urma unor favoruri sexuale pe care le-ar fi acordat şefilor. Potrivit surselor citate, întâlnirea cu psihologii durează aproximativ zece minute, timp în care poliţistele răspund la zece întrebări, apoi se poartă discuţii.Printre întrebări se numără "Aţi acordat sau vi s-au solicitat favoruri de acest gen (sexuale - n.r.) pentru a fi promovată sau recompensată profesional?", "Colegii se poartă corect cu dumneavoastră, vă jignesc, încearcă să vă acosteze?", "Aţi sesizat la colegi sau la şefi tendinţe de hărţuire sau discriminare?", "Dacă au existat situaţii de acest gen, aţi sesizat conducerea şi, dacă da, ce măsuri s-au luat?".Toate femeile care lucrează în Poliţie vor fi chestionate de psihologi şi sociologi de la Poliţia Română şi vor completa un chestionar elaborat de specialişti, în care vor răspunde la întrebări legate de eventuale acte de hărţuire ori discriminare pe criterii sexuale, au anunţat, joi, oficiali ai Poliţiei Române.Chestorul Viorel Vasile, adjunct al şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), declara, joi, într-o conferinţă de presă, că echipele, formate din specialişti în resurse umane, control intern, psihologi şi sociologi, verifică în ce condiţii îşi desfăşoară munca angajatele instituţiei."S-a constituit şi un ghid de interviu, eleborat de specialiştii noştri, care urmăreşte avantajele şi dezavantajele femeii care lucrează în Poliţie şi eventualele tendinţe de discriminare ale acesteia la locul de muncă", spunea chestorul Vasile, citat de Mediafax.Adjunctul şefului IGPR mai afirma că se vor purta discuţii cu absolut toate angajatele, după care se va face un raport.Potrivit lui Viorel Vasile, în Poliţia Română lucrează 8.809 femei, dintre care 2.211 sunt ofiţeri, iar 133 au funcţii de conducere. În acelaşi timp, 4.908 au gradul de agent, opt dintre acestea având funcţii de conducere, iar 1.690 sunt personal civil.Verificările vin în urma scandalului declanşat în seara de 26 decembrie 2012, când poliţista Melania Renghea de la Poliţia Balş şi fostul său superior Gheorghe Barbu au ajuns la spital după ce femeia, care susţine că poliţistul ar fi violat-o, l-a înjunghiat pe acesta de mai multe ori în abdomen.