Actualitate
UPDATE: Tânăr de 20 de ani, LOVIT de TREN în halta CLUJANA. Accident sau sinucidere?
Un tânăr de aproximativ 20 de ani a fost lovit de un tren în halta Clujana. Momentan, nu se ştie dacă a fost vorba de un accident sau de o sinucidere. Poliţiştii clujeni nu exclud nicio variantă.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj a fost solicitat să intervină cu un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD miercuri în jurul orei 11.45 în halta Clujana. Din primele informaţii un tânăr a fost lovit de tren.
„Am fost solicitaţi să intervenim în halta Clujana după ce o persoană a fost lovită de un tren. La faţa locului am constatat că un tânăr de 20 de ani a fost lovit de un tren personal. Am intervenit cu un echipaj de descarcerare şi unul SMURD”, a precizat Andrei Biriş, purtător de cuvânt la ISU Cluj.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, tânărul, rămas neidentificat până în acest moment, a fost găsit decedat astăzi în jurul orei 11.45. Pe corpul acestuia poliţiştii au găsit urme de violenţă, deci nu este exclusă nici ipoteza unui accident.
La faţa locului au ajuns şi echipe de criminalişti care încearcă să stabilească în ce condiţii s-a produs accidentul.
„Instituţia a fost sesizată la ora 11.45 că un tânăr, rămas neidentificat până în prezent, a fost găsit decedat în halta Clujana. Poliţia face cercetări, după ce au fost găsite urme de violenţă pe corp. Nu excludem varianta unui accident, dar nici a unei sinucideri”, a precizat Anca Sidonia Bolba, purtător de cuvânt la IPJ Cluj.