Actualitate
Vasile Adamescu, omul care nu vede şi nu vorbeşte, şi-a lansat prima carte autobiografică
Clujeanul care este orb, surd şi mut de la vârsta de doi ani, a reuşit, printr-o voinţă de fier, să înveţe scrisul şi cititul, devenind unic la nivel naţional.
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” s-a dovedit neîncăpătoare, joi după amiază, la lansarea primei cărţi autobiografice a profesorului clujean Vasile Adamescu, în vârstă de 68 de ani. „Înfruntând viaţa” este prima carte a lui Vasile Adamescu, profesorul care, cu dublă deficiență senzorială, cunoaște cinci limbi străine, a făcut cursurile Facultăţii de Psihopedagogie, a devenit profesor pentru copii şi sculptează. “Mă bucur că am reuşit să scriu această carte, <<Înfruntând viaţa>> din care cititorii îmi pot afla viaţa, munca mea, zbaterile mele de ani de zile. Prin această carte sper să-i motivez pe cei care îşi pierd unul dintre simţuri în timpul vieţii, şi să îi fac să meargă mai departe. De 10 ani lucrez la această carte, scrisă în alfabetul <<Braille>>, după care a fost transcrisă pe calculator şi tipărită pentru publicul larg”, a declarat Vasile Adamescu.Cartea poate fi achiziţionată contra sumei de 30 de lei din librării, iar potrivit profesorului, se va putea cumpăra şi de pe internet.
Omagiu pentru profesori
Cartea este un omagiu adresat tuturor celor care l-au avut în grijă şi în educare pe Vasile Adamescu.În acest prim volum, Vasile Adamescu rememorează primii ani petrecuţi în satul natal, Borcea, poveşti culese de la colegi, învăţători şi profesori, anii din şcoala generală şi din liceu şi până la admiterea la facultate.„Am scris această carte ca un omagiu adus profesorilor mei pe care nu am să-i uit niciodată, ca mărturie pentru întregul sistemul educaţional românesc şi nu în ultimul rând, din dorinţa de a fi folosită ca material pentru profesorii de astăzi şi pentru orice om care doreşte să-mi cunoască viaţa. Am încercat să-mi amintesc toate trăirile pe care le-am avut din dorinţa de a-i face pe oameni să înţeleagă prin ce am trecut. Priceperea celor care m-au educat a făcut ca eu să trec de la beznă şi tăcere la lumină. Încă din anii de şcoală am adunat în jurnale nenumărate materiale şi articole pe care le-am inclus în acest volum. Am început lucrul la cel de-al doilea volum care va avea o întindere mai mare”, povesteşte Vasile Adamescu.