Actualitate
UE aprobă o misiune de formare a armatei din Mali. Corlăţean: Analizăm participarea la contribuţia militară UE. Eu voi recomanda acest lucru
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a arătat că discuţiile de joi cu colegii europeni şi omologul din Mali, Tiéman Hubert Coulibaly, l-au dus la concluzia că România trebuie să participe concret la misiunea militară a UE şi că va recomanda acest lucru instituţiilor competente de la Bucureşti.
"Discuţiile de astăzi şi informaţiile primite în cadrul reuniunii, inclusiv de la ministrul malian, dar şi de la partenerii europeni, mie mi-au consolidat poziţia privind necesitatea unei contribuţii a României în ceea ce înseamnă un efort necesar de combatere a terorismului şi aceasta va fi poziţia mea la întoarcerea acasă. Voi susţine şi voi recomanda celorlalte instituţii direct competente în acest domeniu să luăm o decizie la nivelul statului român privind o contribuţie din acest punct de vedere", a afirmat Corlăţean.
De asemenea, el a arătat că România şi celelalte state UE care se vor implica trebuie să ia cât mai rapid o decizie în acest sens, având în vedere situaţia din teren.
"Pe de o parte, UE trebuie să se mişte rapid, este nevoie de un sprijin acordat intervenţiei franceze la solicitarea Guvernului malian, dar este o etapă intermediară care să permită forţelor internaţionale conduse de Uniunea Statelor Africane să participe. În 19 ianuarie, pe de o parte, va fi reuniunea la nivelul Uniunii Africane care trebuie să ia o decizie privind deplasarea unor forţe africane, până atunci UE ar trebui deja să facă primii paşi. Ce avem noi de făcut la nivelul statelor membre, cele care vor contribui, şi eu sper ca România să ia această decizie de a contribui efectiv, este să ia decizia cât mai rapid", a subliniat Corlăţean.
El a mai arătat că una dintre cele mai mari vulnerabilităţi din teren este nu numai dotarea, dar şi pregătirea slabă a armatei guvernamentale din Mali, care are nevoie de instructori bine pregătiţi pentru a se confrunta cu forţele din Nord.