monitorulcj.ro Menu
Actualitate

INCREDIBIL: Poliţia a găsit 30.000 € pe o stradă din Bucureşti. Nimeni nu i-a revendicat încă

Poliţiştii bucureşteni au găsit, la sfârşitul anului trecut, pe Bulevardul Timişoara din sectorul 6 al Capitalei, suma de aproximativ 30.000 de euro, bani care nu au fost nici până acum returnaţi păgubitului pentru că nu au fost revendicaţi.

 

Poliţiştii au aflat despre existenţa banilor de la un tânăr de 21 de ani care a venit şi le-a spus că a găsit o suma importantă de bani pe Bulevardul Timişoara. Incidentul a avut loc la sfârşitul lunii noiembrie şi de atunci poliţiştii încearcă să-i dea de urmă păgubitului. "Întrucât până la acest moment nu s-a reuşit identificarea acesteia, poliţiştii bucureşteni fac apel la persoana care a pierdut banii sau la orice altă persoană care ar putea oferi date de natură a clarifica această situaţie, să se prezinte la sediul Secţiei 22 Poliţie, situat în str. Braşov nr. 19 din sectorul 6", susţine sursa citată. Totodată, poliţiştii avertizează că nu oricine se poate duce să revendice suma de bani, acest drept avându-l doar posesorul, în caz contrar fapta reprezintă infracţiune prin fals în declaraţii şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. De asemenea, fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său reprezintă, conform Codului penal, infracţiunea de însuşire a bunului găsit şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.