monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Drum rapid de la Autostradă până la Cora

Primăria Cluj-Napoca are în plan realizarea unui drum rapid de 8,5 kilometri care să pornească de la nodul de Autostradă până la sensul giratoriu de la magazinul Cora, în Grigorescu.

Această propunere va fi cuprinsă în noul PUG şi va fi realizată în parteneriat cu Primăria Floreşti şi Consiliul Judeţean Cluj.

Primarul Emil Boc a explicat că drumul rapid va porni de la nodul de Autostradă va merge până în spate la Cora, la sensul giratoriu şi va fi creat şi un pod peste Someş. „Este vorba de sensul de circulaţie care ar veni de la nodul de autostradă, n-ar mai veni prin Floreşti şi ar ieşi direct la sensul giratoriu şi ar continua circulaţia în Cluj-Napoca”, a declarat primarul. Drumul rapid traversează Someşul de aceea este nevoie de un pod.

Emil Boc a mai subliniat că acest drum rapid ar ajuta circulaţia la Spitalul Regional şi ar permite extinderea transportului în comun spre Floreşti, dar şi prelungirea liniei de tramvai sau extinderea liniei de troleibuz.

Proiectul a fost discutat şi cu preşedintele Consiliului judeţean Cluj, Horea Uioreanu care a declarat că îl va susţine.