Actualitate
Bulgaria: Tentativă de omor în stil mafiot în faţa intrării Palatului de Justiţie de la Sofia
O persoană a fost împuşcată marţi dimineaţă, în jurul orelor 9:30, de indivizi neidentificaţi exact în faţa intrării Palatului de Justiţiei de la Sofia.
Potrivit unor informaţii neconfirmate, victima este un cunoscut lider al lumii interlope Zlatomir Ivanov, poreclit Bereta. Acesta a fost transportat la spital cu o ambulanţă, dar deocamdată nu se ştie în ce stare se află. Încă un bărbat a fost rănit. Asasinările la comandă în Bulgaria au reprezentat întotdeauna un motiv serios de îngrijorare din partea Comisiei Europene. Executivul european a precizat în ultimul raport pentru Bulgaria, prezentat în iulie 2012, că din 33 asemenea cazuri urmărite de Bruxelles din anul 2006, doar patru au ajuns în instanţă în ultimul an, iar între timp au apărut noi cazuri de acest gen. În anii precedenţi, asasinări de această factură s-au produs exact în zilele în care au fost prezentate rapoartele Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare sau au avut loc întâlniri importante între oficiali bulgari şi europeni. O delegaţie din care fac parte procurorul general al Bulgariei Sotir Ţaţarov şi cinci miniştri se află marţi la Bruxelles, iar miercuri Comisia va prezenta un nou raport pentru România şi o prezentare orală pentru Bulgaria. Potrivit analiştilor, aceste coincidenţe au ca scop să destabilizeze politic Bulgaria şi s-o discrediteze în plan european.