monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ATENŢIE! Elevii clujeni, tâlhăriţi de hoţi din alte judeţe

Anul trecut, în preajma şcolilor din Cluj-Napoca au fost înregistrate 46 de infracţiuni, din care 40 au fost furturi de telefoane deţinute de elevi.

Marcel Bonţidean, şeful Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca atrage atenţia că hoţii din alte judeţe obişnuiesc să vină în Cluj-Napoca pentru a fura, iar unele dintre ţintele cele mai uşoare sunt elevii. De cele mai multe ori, elevii sunt tâlhăriţi şi rămân fără telefoanele mobile fie din cauză că merg cu ele în mână pe stradă, imediat după ce ies de la şcoală, fie din cauză că le lasă în vestiarele sălilor de sport.

Potrivit şefului Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca cel mai recent caz de furt al unui telefon mobil aparţinând unui elev s-a înregistrat ieri, hoţul fiind din judeţul Sălaj.