monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Zaharescu (ARPIM): Pentru actualizarea listei de medicamente MS s-a angajat să facă o evaluare a tehnologiilor medicale

Ministerul Sănătăţii s-a angajat, în urma acordului încheiat între România şi FMI, ca pentru actualizarea listei de medicamente să se facă o evaluare a aşa-numitor tehnologii medicale, a declarat vineri, cu prilejul unei întâlniri cu presa, Dan Zaharescu, director executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

"Practic, aceste medicamente să fie evaluate după alte criterii decât cele după care au fost evaluate până acum. Un asemenea proces va prelungi perioada de aşteptare. Noi sperăm ca această nouă metodologie de evaluare a medicamentelor să fie finalizată până la sfârşitul acestui trimestru, astfel încât în trimestrul doi să se facă evaluarea iar noi medicamente în lista celor compensate şi gratuite să avem începând cu 1 iulie 2013", a subliniat reprezentantul ARPIM, referindu-se la introducerea de noi molecule pe lista de medicamente compensate.

Dan Zaharescu a opinat că, după evaluările realizate, impactul financiar asupra bugetului, cel puţin pentru primul an, va fi modest. "Deci va putea fi relativ uşor acoperit prin taxa clawback, pe care oricum companiile farmaceutice o plătesc, iar estimările pentru al doilea an şi al treilea an după deschiderea listei nu arată un impact financiar major, care să nu poată să fie susţinut. Deci cu o creştere rezonabilă a bugetului pentru medicamente în perioada imediat următoare şi bineînţeles cu anumite compensaţii financiare care vin din partea producătorilor care plătesc taxa clawback, lucrurile ar putea fi menţinute sub control şi nu va fi nevoie de o eliminare a produselor care sunt la ora actuală în practica terapeutică, fiindcă automat produsele noi vor înlocui anumite terapii învechite, care fie au efecte secundare, fie sunt mai puţin eficiente şi atunci costurile vor fi rezonabile", a arătat Dan Zaharescu.

În cazul în care listele nu vor fi actualizate, reprezentantul ARPIM spune că este o problemă de credibilitate a pieţei. "Faptul că de şase ani nu au fost introduse noi medicamente pe listele de compensate generează o reducere a credibilităţii şi a interesului în investiţii în domeniul farmaceutic. Deşi piaţa are un potenţial foarte bun investiţional, mari investitori din industria farmaceutică vor ocoli România tocmai pentru lipsa de credibilitate din punctul acesta de vedere", a apreciat Dan Zaharescu. De la ultima actualizare şi până acum sunt aproximativ 80 de noi molecule care au fost evaluate şi propuse spre intrare în sistemul de rambursare şi compensare din România. Alte 50 de medicamente noi sunt propuse pentru extinderea indicaţiilor terapeutice