Actualitate
PATRU persoane SPULBERATE pe o trecere de pietoni din CLUJ
Patru persoane au fost rănite, luni, după ce au fost lovite de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe Calea Baciului din Cluj-Napoca, în urma accidentului ajungând la spital şi şoferul şi un pasager al maşinii.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj, Anca Sidonia Bolba, a declarat că accidentul a avut loc în jurul orei 6.00, pe Calea Baciului din Cluj-Napoca.
Potrivit sursei citate, un autoturism condus de un şofer în vârstă de 63 de ani nu a acordat prioritate unor persoane care traversau pe trecerea de pietoni. Astfel, autoturismul a lovit patru pietoni, după care s-a răsturnat într-un şanţ. În urma accidentului au fost răniţi şi şoferul şi un pasager.
Pompierii au intervenit cu două echipaje de descarcerare şi un echipaj SMURD, cei şase răniţi fiind transportaţi la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) Cluj.
Şoferul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.