monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Registrul Comertului, „jefuit” de alianţa aflată la guvernare!

Mihail Vlasov, şeful Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), se chinuie de şase ani să pună mâna pe Registrul Comerţului. Mişcarea s-ar putea să-i reuşească anul acesta datorită relaţiei cu Mona Pivniceru şi a „legăturii contractuale” cu Dan Voiculescu.

Mihail Vlasov susţine, într-o scrisoare adresată Camerelor judeţene, că a discutat cu decidenţi politici despre un posibil transfer al Registrului Comerţului de la Ministerul Justiţiei la instituţia pe care o conduce şi cere totodată acordul filialelor.

„Mi s-a solicitat expres ca, înainte de a emite vreo pretenţie, să fac dovada unităţii Sistemului. Dovada nu se poate produce decât printr-un document semnat şi parafat în corpore!”, se arată în document. Vlasov a cerut ca toţi şefii Camerelor să semneze documentul, însă nu toţi au răspuns apelului din cauza lipsei de transparenţă în afacerile cu patrimoniul CCIR şi a contractelor cu trustul Intact, controlat de Dan Voiculescu. În vară mai multe CJCI l-au acuzat pe Mihail Vlasov că a cheltuit într-un singur an  aproape 3 milioane de euro fără nicio justificare contabilă, pentru 5 din cele 8 milioane de euro, bani aflaţi într-un fond la dispoziţia sa, Mihail Vlasov ne putând să prezinte documentele legale explicative.

„O relaţie sinceră”

Săptămâna trecută, Vlasov a explicat, într-un interviu, relaţia pe care o are cu Mona Pivniceru, unul dintre intermediarii „tranzacţiei”.

„Este o prietenie adevarată, sinceră şi curată definitiv, care nu poate fi atinsă sau murdarită, indiferent de cantitatea de lături cu care este împroşcată. Dar şi pe mine şi pe ea, despre tot ce se spune rău şi murdar, ne doare la bască!”, a spus şeful CCIR, pentru evz.ro.

De ce vrea CCIR acest serviciu?

Serviciul de Asistenţă Juridică este cel care deţine date şi informaţii despre firmele private, fiind serviciul care se ocupă cu întocmirea actelor de înregistrare ale firmelor, oferind asistenţă pentru înfiinţarea, autorizarea şi înregistrarea firmelor de către Registrul Comerţului. Totodată, acest serviciu acordă autorizaţiile de funcţionare şi înregistrează societăţile comerciale contra unei taxe. Cu alte cuvinte, o dată cu trecerea acestui serviciu la CCIR, instituţia ar avea acces la toate datele firmelor din România. În plus, ar fi cea care ar acorda asistenţă pentru autorizaţiile de funcţionare şi înregistrare contra cost, bani care ar intra în propria vistierie.

La încasările anuale care depăşesc 130 de milioane de lei se adaugă zestrea imobiliară de 60 milioane de lei în întrega ţară şi baza de date a tuturor firmelor din România

Poveste veche

Legea Camerelor de Comerţ şi a Registrului Comerţului a creat de-a lungul anilor un adevărat scandal în Parlament.

Primul proiect de lege care prevedea acest lucru a fost iniţiat în 2005 de liberali, printre care şi Ovidiu Silaghi, ministru al IMM-urilor. Legea a fost atunci aprobată de Parlament, dar ulterior a fost contestată la Curtea Constituţională, care a declarat-o neconstitutionala.

A doua încercare a venit in 2007, când modificarea legii nu a trecut de votul din Parlament.

Cel de-al treilea proiect a fost respins în toamna lui 2010, tot la Curtea Constituţională.