Actualitate
STUDIU: Pastilele de vitamina C pot creşte riscul de dezvoltare a pietrelor la rinichi
Un nou studiu realizat de Institutul Karolinska din Suedia arată că bărbaţii care iau regulat vitamina C riscă mai mult să dezvolte pietre la rinichi.
Studiul, publicat luni în JAMA Internal Medicine, informează că cei care iau suplimente cu vitamina C (1000 mg/pastilă) sunt de două ori mai susceptibili să facă pietre la rinichi decât cei care nu iau astfel de suplimente. Riscul creşte cu cât cantitatea de suplimente cu vitamina C este mai mare. Cercetătorii atrag atenţia totuşi că administrarea regulată de multivitamine nu se asociază cu riscul de pietre la rinichi. Ei consideră că atât doza, cât şi combinaţia de nutrienţi cu care este ingerată vitamina C sunt importante. Din acest motiv, oamenii de ştiinţă au remarcat că nu există risc crescut de pietre la rinichi în cazul unei diete normale, cu aport de vitamina C din fructe şi legume.
Cercetările s-au bazat pe datele strânse de la un număr mare de persoane, care au fost ţinute sub observaţie în medie 11 ani. 'Dat fiind faptul că nu se cunosc pe deplin avantajele consumului unor mari doze de vitamina C sub formă de suplimente alimentare, cel mai înţelept lucru ar fi să nu se consume prea multe, mai ales dacă persoana respectivă a avut înainte pietre la rinichi', spune şeful de cercetări Agneta Akesson, profesor asociat la Institutul Karolinska