Actualitate
Centrul pentru vârstnici de pe Şt. O. Iosif se modernizează
În următorii doi ani se vor derula lucrări de reabilitare şi modernizare a centrului de zi pentru persoane vârstnice de pe strada Şt. O. Iosif. Capacitatea centrului va creşte cu 164 de locuri.
Primăria Cluj-Napoca va derula un proiect cu fonduri europene în valoare de 5,4 milioane lei pentru modernizarea şi reabilitarea centrului de zi pentru persoane vârstnice nr.1 din Cluj-Napoca. Contractul de finanţare a fost deja semnat. „La începutul săptămânii trecute am semnat la Bucureşti un contract de finanţare pe fonduri europene în cadrul planului integrat de dezvoltare. Este vorba de reabilitarea şi modernizarea centrului de zi pentru persoane vârstnice nr. 1 din Cluj-Napoca de pe strada Şt. O. Iosif nr. 1-3. Este un proiect în valoare de 5,4 milioane lei din care 5,2 milioane lei reprezintă asistenţa financiară neramburasabilă de la UE”, a afirmat primarul Emil Boc.
Perioada de implementare a proiectului este de 30 de luni de la semnarea contractului, iar perioada de execuţie este de 24 de luni.
Potrivit conducerii Primăriei, prin modernizare se are în vedere creşterea capacităţii centrului de zi de la 70 de locuri la 234, creşterea cu 894 mp a suprafeţei utile reabilitate, extinderea, modernizarea, precum şi dotarea centrului cu mobilier şi echipament specific pentru derularea unor activităţi noi precum reintegrare socială, recreere, gimnastică medicală, fizioterapie, kinetoterapie, consiliere.