Actualitate
VEZI care sunt cocteilurile ce induc o stare de ebrietate rapidă
Băuturile dietetice, recomandate în multe dintre curele de slăbire, nu sunt recomandate pentru cocteilurile care conţin alcool, pentru că induc mai repede starea de ebrietate.
Cele mai expuse în acest caz sunt femeile, care sunt şi cele mai mari consumatoare de băuturi dietetice. Astfel, în cazul în care o băutură răcoritoare care are în compoziţie zahăr este înlocuită cu una dietetică, starea de ebrietate se poate instala mai rapid, potrivit unui studiu citat de DailyMail.
Un exemplu în acest sens este combinaţia de vodcă şi limonadă dietetică. După un singur cocteil de acest fel - cu numai 50 de mililitri de votcă -, alcoolemia creşte la un nivel care, de exemplu, l-ar putea împiedica pe consumator să conducă un autovehicul. Mai mult, acesta nu simte că s-ar afla în stare de ebrietate, continuând astfel să consume combinaţia de alcool şi băutură fără zahăr.
"Amestecurile de băuturi alcoolice cu sucuri care conţin îndulcitori artificiali prezintă un pericol pentru consumatori, care pot ajunge în situaţia de a se intoxica cu alcool", spune medicul Dennis Thombs, de la University of North Texas.
Acesta a condus un studiu la care au participat 16 femei şi bărbaţi şi care a fost realizat în trei etape. În prima dintre ele, participanţii la cercetare au consumat alcool cu suc de citrice care conţinea zahăr. În cea de-a doua etapă, alcoolul a fost servit împreună cu o versiune dietetică a aceleiaşi băuturi răcoritoare, în timp ce în cea de-a treia etapă subiecţii au consumat numai băuturi răcoritoare.
La finalul fiecărei etape, participanţilor la studiu le-a fost măsurată alcoolemia şi au fost întrebaţi cât de ameţiţi se simţeau sau dacă se credeau apţi să conducă autovehicule. Rezultatele au fost surprinzătoare chiar şi pentru specialişti.
"Măsurătorile efectuate după ce subiecţii au consumat alcool şi suc dietetic au arătat o concentraţie de alcool în aerul respirat mai mare decât în cazul în care aceeaşi cantitate de alcool a fost ingerată cu o băutură răcoritoare cu zahăr", a spus Cecile Marczinski, cercetător al Northern Kentucky University.
Potrivit specialiştilor, îngrijorător este faptul că majoritatea celor care beau alcool cu băuturi răcoritoare dietetice nu simt niciun fel de senzaţie de ameţeală sau vreo modificare a stării de luciditate care să îi determine să îşi tempereze consumul. Situaţia ar fi cauzată, mai spun aceştia, de faptul că băuturile fără zahăr favorizează o mai mare absorbţie a alcoolului în sânge.