monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un jandarm clujean a doborât RECORDUL NAŢIONAL la flotări, făcând 1.419 flotări în 49 de minute

Un jandarm de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Cluj a doborât, sâmbătă seară, recordul naţional la flotări, făcând 1.419 flotări în 49 de minute, faţă de 1.300, cât era vechiul record stabilit în acelaşi interval de timp, în octombrie 2012, de un sportiv din Galaţi.

Jandarmul, Adrian Petre, a executat, sâmbătă, 1.419 flotări în serii de câteva zeci, într-un interval de 49 de minute."A fost o presiune fantastică, puteam să ratez, puteam să câştig. A fost un experiment extraordinar, nu se compară cu nimic altceva. A fost, de asemenea, şi un efort extraordinar. Mi-am planificat o strategie, cu mai multe serii de flotări", a spus Petre la finalul evenimentului, organizat la un local din Cluj-Napoca şi la care au luat parte şeful IJJ Cluj, general Aurel Litan, mentalistul Cristian Gog, dar şi fostul deţinător al recordului naţional, Doru Dorobăţ. Recordul de flotări i-a aparţinut lui Doru Dorobăţ, un sportiv din Galaţi, acesta executând în octombrie 2012 un număr de 1.300 de flotări în 49 de minute.Plutonierul major Adrian Petre are 36 de ani şi spune că s-a antrenat pentru doborârea recordului începând cu luna noiembrie 2012, făcând câte 300 de flotări în fiecare dimineaţă. El este angajat din anul 2006 la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Cluj, ca subofiţer operativ care asigură paza la Curtea de Apel. Face judo şi sambo, devenind campion mondial la sambo în 2008 şi 2011. La Campionatul Mondial de Sambo din Maroc din anul 2012 a obţinut locul trei, deşi s-a accidentat la un picior în ultimul meci.