Dinu Patriciu a depus la judecătoria Sectorului 1 o cerere de divorţ, scrie realitatea.net. Acesta, se pare, vrea să se despartă oficial de Dana, femeia cu care a fost căsătorit timp de 18 ani.
Nu este singurul proces dintre cei doi. Dana Patriciu a cerut jumătate din avere, adică peste un miliard de euro. Instanţa, însă, a obligat-o să plătească o taxă de timbru de 75 de milioane de euro. Procesul intentat de Dinu Patriciu a fost înregistrat şi se va judeca pe data de 27 martie. Relaţiile dintre cei doi s-au stricat în ultima perioadă. După operaţia de transplant de ficat pe care omul de afaceri a suferit-o la sfârşitul anului trecut, Dana Patriciu a deschis o acţiune în instanţă prin care cere jumătare din avere. Contactat de Realitatea TV, omul de afaceri a spus că nu face niciun comentariu despre viaţa sa privată. Dana Patriciu a cerut ajutor judiciar pentru a plăti taxa de timbru, care reprezintă 3% din suma pretinsă la partaj. Instanţa i-a respins această solicitare şi o obligă să plătească 75 de milioane de euro dacă vrea să mai continue procesul. Ulterior, mai exact la sfârşitul săptămânii trecute a cerut instanţei să dispună expertizarea psihiatrică a lui Dinu Patriciu. Ea îl acuză pe omul de afaceri că a diminuat patrimoniul familiei după ce a înstrăinat mai multe bunuri. Obiecte personale şi cadouri comune ar fi dispărut din reşedinta de la Siliştea Snagovului.