monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mureş: Martora Aspazia Droniuc, citată cu mandat de aducere în dosarul Apostu

Martora Aspazia Droniuc, care este şi denunţător în dosarul fostului primar din Cluj Napoca, Sorin Apostu, va fi adusă cu mandat de aducere cu executare în fapt pentru termenul din data de 11 martie pentru a fi audiată, a decis miercuri instanţa Curţii de Apel Târgu Mureş.

Potrivit judecătorului din dosar, Floare Găzdac, Aspazia Droniuc era citată la termenul de miercuri pentru a fi audiată, la solicitarea apărătorului lui Sorin Apostu, însă aceasta nu s-a prezentat şi nici nu şi-a motivat lipsa. Din acest motiv, instanţa a decis amânarea cauzei pentru data de 11 martie. Un alt motiv de amânare a fost şi lipsa apărătorului lui Sorin Apostu şi a soţiei acestuia, Monica Undina Apostu, care a motivat că nu se poate prezenta întrucât are procese programate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul a decis că, întrucât martora Aspazia Droniuc nu s-a prezentat şi s-a impus amânarea cauzei, nu îl va amenda pe avocatul soţilor Apostu, Gheorghe Mateuţ, care nu şi-a lăsat un substituent. În plus, a decis instanţa, va fi trimisă o adresă Baroului Mureş, care va fi solicitat să desemneze un apărător din oficiu pentru soţii Apostu, astfel încât cauza să nu mai poată fi amânată pe viitor din cauza lipsei avocaţilor părţilor. În luna iunie a anului trecut, Curtea de Apel Târgu Mureş a condamnat-o la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe Aspazia Droniuc, denunţătoare şi în acelaşi timp inculpată în dosarul în care este judecat fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu.

Citeşte şi:

Aspazia Droniuc, 3 ani de închisoare cu suspendare