Actualitate
Mâine începe Rabla la H&M!
Începând de mâine, 21 februarie, H&M va demara programul rabla la haine, în şase din magazinele din România, printre care şi magazinul retailerului din Iulius Mall Cluj.
În schimbul unei pungi de haine uzate, indiferent de brand sau de greutate, veţi primi un voucher de 5 lei, pe care îl veţi putea folosi ulterior la o achiziţie de cel puţin 40 de lei.
Dacă veţi obţine mai multe vouchere, acestea nu vor putea fi folosite decât pe bonuri separate. De exemplu, dacă valoarea cumpărăturilor este de 200 de lei, pentru a putea beneficia de reducerea de 5 lei, va trebui să achitaţi produsele pe bonuri diferite.
În Marea Britanie, prin acest program le este oferit clienţilor un voucher de 5 lire, însă aceştia trebuie să cumpere ulterior produse în valoare de 30 de lire pentru a putea beneficia de reducere.