Actualitate
Tarcisio Bertone va deveni PAPĂ INTERIMAR
Cardinalul şambelan, italianul Tarcisio Bertone, va deveni, după demisia lui Benedict al XVI-lea, un fel de Papă interimar, însărcinat cu administrarea Bisericii până la alegerea noului Suveran Pontif, urmând să exercite puteri net reduse.
Toţi oficialii de rang înalt din cadrul „Guvernului” Bisericii - Curia romană - renunţă la funcţiile lor la moartea Papei, potrivit Constituţiei apostolice promulgate în 1996 de către Ioan Paul al II-lea. Conform Mediafax, aceeaşi regulă se aplică şi în cazul unei demisii. Doar cardinalul şambelan rămâne în post, pentru a administra afacerile curente ale Bisericii.
„La moartea Pontifului, toţi şefii de congregaţii din cadrul Curiei romane, adică secretarul de Stat, cardinalii prefecţi, arhiepiscopii preşedinţi şi membrii congregaţiilor respective îşi încetează funcţia. Excepţie fac Şambelanul Sfintei Biserici romane şi Marele Penitent care continuă să se ocupe de afaceri curente”, stabileşte articolul 14 al Constituţiei.
Potrivit sursei citate, cuvântul „şambelan” este derivat din cuvântul italian „camera”, care înseamnă cameră, şi este echivalentul cuvântului chambellan în franceză. El descrie o funcţie pur administrativă care nu îşi pierde importanţa în cazul decesului sau demisiei unui papă.
El este însărcinat să administreze Vaticanul şi, cu ajutorul cardinalilor prezenţi, reuniţi în Congregaţia Generală, el stabileşte data funeraliilor, în cazul decesului unui papă, şi pe cea a convocării Conclavului.