Actualitate
Un elev S-A ARUNCAT de la etajul doi al unui liceu
Un elev de clasa a X-a de la un liceu din Miercurea Ciuc a ajuns la spital în stare gravă, marţi, după ce a sărit de la etajul al doilea al clădirii, în urma unui conflict cu prietena sa, şi ea elevă, iar în urma incidentului, care a avut loc într-o pauză, copilul a suferit multiple fracturi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Harghita, Filip Gheorghe, incidentul a avut loc la Liceul Tehnologic "Venczel Jozsef" din Miercurea Ciuc, în timpul unei pauze, elevul sărind de la o fereastră a unei săli de la etajul al doilea al clădirii.
"Băiatul se certase cu prietena lui. Există şi varianta unei sinucideri, dar poate fi şi varianta unui gest teribilist, vrând să îi demonstreze prietenei sale că este capabil de anumite lucruri", a spus Gheorghe Filip, precizând că la ora transmiterii acestei ştiri o echipă de poliţişti se află la faţa locului pentru a stabili în ce condiţii a avut loc incidentul.
În urma incidentului, băiatul a fost dus cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean din Miercurea Ciuc.