monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un bărbat i-a atacat cu un CUŢIT DE KEBAB pe angajaţii şi clienţii unui fast-food

Poliţiştii caută un bărbat care a provocat scandal într-un fast-food din centrul Constanţei, unde a bătut un angajat, apoi a luat un cuţit lung de peste jumătate de metru, cu care a început să îi ameninţe pe cei din local, în timpul incidentului una dintre angajate leşinând.

Poliţia Constanţa a declanşat o anchetă după ce televiziunile au difuzat imagini din timpul atacului surprinse de camerele de supraveghere ale unităţii, patronul acesteia neprezentându-se încă la poliţie pentru a depune plângere.

Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se observă cum bărbatul intră în local şi începe să îl pălmuiască pe tânărul care servea în spatele tejghelei, după care ia un cuţit lung de peste jumătate de metru, folosit la tăierea carnii pentru kebab şi shaorma, cu care îi ameninţă pe angajaţi, dar şi pe cei câţiva clienţi aflaţi la ora respectivă în fast-food. De asemenea, bărbatul distruge tot ce îi stă în cale, după care reuşeşte să dispară.

În timpul scandalului, una dintre angajatele din local a leşinat, fiind ajutată de colegi să se ridice.

Imaginile au fost postate pe internet, iar autorul postării susţine că bărbatul respectiv este un fost angajat al localului care a fost dată afară.

"În 27 februarie, în urma unui material video apărut în mass-media, în care sunt difuzate imagini cu un bărbat care agresează un angajat al unei unităţi de alimentaţie publică din municipiul Constanţa şi provoacă mai multe distrugeri localului, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Constanţa s-au autosesizat şi au început o anchetă în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor aspectelor în care s-a produs evenimentul, urmând să fie făcute cercetări pentru identificarea persoanelor implicate şi luarea măsurilor legale care se impun", se menţionează într-un comunicat al Poliţiei Judeţene Constanţa.