Actualitate
Africani ce stăteau ILEGAL în Cluj, depistaţi de poliţişti
Poliţiştii Serviciului pentru Imigrări Cluj au depistat doi cetăţeni străni care trăiau ilegal în Cluj-Napoca. Tinerii au vârste cuprinse între 21 şi 23 de ani, unul fiind din Algeria şi celălalt din Zimbabwe.
Persoanele în cauză au intrat în România în baza unor vize de studii iar la expirarea dreptului de şedere nu au întreprins nici un demers pentru prelungirea acestuia. Poliţiştii Serviciului au recomandat cetăţenilor străini să depună documentele necesare în vederea prelungirii dreptului de şedere, întrucât sunt înscrişi la unităţi de învăţământ superior din Cluj-Napoca şi urmează cursurile acestora. De asemenea, în cadrul aceleaşi acţiuni a fost depistată o cetăţeană din Maroc care nu a notificat Inspectoratului General pentru Imigrări- Serviciul pentru Imigrări Cluj în termenul de 15 zile, prevăzut de legislaţia în vigoare, schimbarea reşedinţei şi nu a solicitat un nou document de rezidenţă la noua adresă. Poliţiştii Serviciului pentru Imigrări Cluj au aplicat cetăţenilor străini amenzi contravenţionale în valoare totală de 1300 lei.