Actualitate
Benedict al XVI-lea şi-a încheiat ultimul act public la Vatican în calitate de Papă
Benedict al XVI-lea şi-a încheiat audienţa publică de miercuri - ultimul act public la Vatican în calitate de Papă - şi a părăsit Piaţa Sf.Petru, înconjurat cu ample ovaţii de cei peste 150.000 de credincioşi şi pelerini prezenţi, transmite EFE.
Ca şi la sosire şi pe parcursul întregii audienţe, care a durat o oră şi jumătate, nu au încetat dovezile de sprijin faţă de Benedict al XVI-lea, care joi, la ora 20.00 (19.00 GMT), va renunţa la Pontificat în urma unei decizii pe care a luat-o 'cu deplină libertate'.
La sfârşitul audienţei nu a mai avut loc tradiţionalul 'baciamano' (moment în care unele persoane au privilegiul de a săruta inelul papei şi de a schimba câteva cuvinte cu acesta) deoarece, potrivit purtătorului de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, toată lumea ar dori să-şi ia rămas bun de la papă şi astfel se evită preferinţele.
La audienţă au asistat unele personalităţi politice, între care preşedintele Slovaciei, Ivan Gasparovic, pe care Benedict al XVI-lea le salută în aceste momente, în privat, în Sala Clementină din Palatului Apostolic