monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Contractele colective, prevăzute expres de Codul Muncii, după amendare

Ce prevăd cele 8 amendamente acceptate de Guvern la proiectul Codului Muncii, pe care şi-a asumat răspunderea.

Guvernul a aprobat în şedinţa de luni opt amendamente propuse de parlamentari la Codul Muncii, printre care şi prevederea expresă în text a legii speciale care urmează să fie adoptată pentru încheierea contractelor colective de muncă.

“Contractele colective de muncă şi actele adiţionale încheiate în intervalul de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la 31 decembrie 2011 nu pot prevedea o durată de valabilitate care să depăşească 31 decembrie 2011. După această dată, contractele colective de muncă şi actele adiţionale se vor încheia pe durată stabilită prin legea specială”, prevede un amendament acceptat de Guvern.

Un alt amendament acceptat prevede că “prin lege” şi nu “prin lege specială” se constituie, organizează şi funcţionează sindicatele.

De asemenea, se plafonează contravaloarea pagubelor pe care le poate plăti un angajat vinovat de producerea lor la cinci salarii minime brute. “În situaţia în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina şi în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părţilor, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării. Contravaloarea pagubei recuperată prin acordul părţilor nu poate fi mai mare decât echivalentul a cinci salarii minime brute pe economie”, prevede proiectul amendat.

Din proiectul noului Cod al Muncii a fost eliminată prevederea prin care angajatorul ar fi putut renunţa unilateral la clauza de neconcurenţă, prevăzută în contract, plata indemnizaţiei de neconcurenţă încetând după minimum 30 de zile calendaristice de la notificarea scrisă adresată salariatului de către angajator privind denunţarea acesteia.

Printr-un alt amendament se stabileşte că, în cazul concedierilor colective, “în termen de 45 de zile de la data concedierii, salariatul concediat are dreptul de a fi reangajat cu prioritate pe postul reînfiinţat în aceeaşi activitate, fără examen, concurs sau perioadă de probă”. “În situaţia în care în perioada prevăzută se reiau aceleaşi activităţi, angajatorul va transmite salariaţilor care au fost concediaţi de pe posturile a căror activitate este reluată în aceleaşi condiţii de competenţă profesională o comunicare scrisă în care sunt informaţi asupra reluării activităţii”, iar salariaţii au la dispoziţie cinci zile calendaristice de la data comunicării angajatorului pentru a-şi manifesta – obligatoriu în scris – consimţământul cu privire la locul de muncă oferit.

În total, parlamentarii au trimis Guvernului 144 de amendamente, dintre care 3 de la Senat şi 141 de la Camera Deputaţilor.

Numai parlamentarii PDL, UNPR şi UDMR au transmis amendamente, senatorii şi deputaţii Opoziţiei optând pentru elaborarea unui alt Cod al Muncii.