Actualitate
CUTREMUR în zona Făgăraş-Câmpulung
Un cutremur cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter s-a produs joi, la ora 2.06 (00.06 UTC), în zona Făgăraş-Câmpulung, conform informaţiilor publicate de Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).
Seismul a avut loc la o adâncime de şapte kilometri. Intensitatea epicentrală a fost I pe scara Mercalli. Localităţile cele mai apropiate de epicentru au fost Cisnădie (32 km), Victoria (40 km), Sibiu (41 km), Râmnicu Vâlcea (42 km), Curtea de Argeş (47 km) În această zonă au mai avut loc miercuri trei cutremure, unul de 4 grade Richter şi două de mai mică intensitate, de 2,7 şi, respectiv, de 2,5 grade pe scara Richter.