monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bebeluşul găsit mort într-o pungă, într-un gang din centrul Clujului, se născuse viu

Bebeluşul găsit mort, duminică, într-o pungă, într-un gang din centrul municipiului Cluj-Napoca se născuse viu, poliţiştii continuând cercetările pentru identificarea mamei acestuia.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Anca Bolba, a declarat, duminică, că nou-născutul descoperit abandonat într-o pungă, într-un gang din centrul municipiului Cluj-Napoca, se născuse viu, potrivit primelor date ale anchetei declanşate de poliţişti. "Poliţia continuă cercetările în acest caz pentru identificarea mamei. În cazul în care se va stabili că aceasta l-a omorât, va fi acuzată de pruncucidere", a spus Bolba. Poliţiştii clujeni au declanşat, duminică, o anchetă după ce un nou-născut a fost găsit abandonat într-o pungă, într-un gang din centrul municipiului Cluj-Napoca, surse din rândul anchetatorilor spunând că este vorba despre o fetiţă care ar fi fost născută în luna a opta de sarcină. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Anca Bolba, a declarat că poliţiştii clujeni au declanşat o anchetă în acest caz. "În cadrul anchetei se va încerca stabilirea identităţii mamei şi a infracţiunilor săvârşite în acest caz, dacă este vorba de pruncucidere sau de provocarea unui avort", a spus Bolba. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, este vorba despre o fetiţă care ar fi fost născută în luna a opta de sarcină, cel mai probabil în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, descoperirea fiind făcută de un om al străzii. Cadavrul a fost dus la Institutul de Medicină Legală Cluj pentru stabilirea exactă a cauzei morţii şi dacă nou-născutul era viu când a fost abandonat.

Citeşte şi:

Descoperire MACABRĂ în centrul Clujului: un trecător a găsit un bebeluş avortat