monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ALERTĂ ALIMENTARĂ în mai multe judeţe, după ce a fost descoperit un parazit în macrou congelat

ANSVSA a instituit o alertă alimentară în mai multe judeţe din vestul, centrul şi sudul ţării, unde autorităţile sanitar-veterinare fac controale pentru a retrage de la comercializare macrou congelat importat, posibil infectat cu un parazit, afirmă şeful DSVSA Hunedoara, Ioan Dumbravă.

Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Hunedoara, Ioan Dumbravă, a declarat, miercuri, că o alertă alimentară a fost instituită de ANSVSA după ce a fost descoperit un parazit în macroul congelat importat din insulele Feroe de către o firmă din Bucureşti.

"O parte din cantitatea de peste 60 de tone a ajuns la un depozit din Bihor şi de aici în mai multe judeţe, printre care Hunedoara, Timiş, Arad, Sălaj, Maramureş, Dolj, Cluj. În judeţul Hunedoara a ajuns o cantitate de 320 de kilograme de peşte, care s-a vândut deja în 12 magazine din Valea Jiului. Cantităţile fiind mici, s-au dat imediat şi probabil deja au fost consumate. Oamenii pot sta liniştiţi, parazitul Anisakis este unul evisceral, adică se localizează în intestine, care de regulă nu se consumă. Nu s-a descoperit parazitul şi în musculatură, prin urmare oamenii nu au fost infectaţi", a spus Dumbravă.

El a adăugat că nu au fost înregistrate cazuri de persoane care să se simtă rău în urma consumului peştelui din acest lot.