monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujul va avea spitale din categoria clasa I

Clujul va trebui să aibă spitale de clasa I, cel mai înalt grad de clasificare, iar pentru aceasta Spitalul Judeţean trebuie să aibă anumite specialităţi de care astăzi însă nu dispune, estimează conducerea Ministerului Sănătăţii. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat că în cîteva zile urmează să propună o listă cu spitalele reorganizate din ţară, în funcţie de sugestiile primite din teritoriu. Reorganizarea unităţilor sanitare se va realiza, în principal, în două planuri, fie prin comasare, fie prin desfiinţare, atît pentru cele din reţeaua Ministerului Sănătăţii, cît şi pentru cele din reţeaua autorităţilor locale.

Potrivit Ministerului, aceste comasări sînt necesare pentru îmbunătăţirea activităţii spitalelor, dar şi pentru o cheltuire mai bună a banului public. „Există spitale care funcţionează în aceeaşi clădire şi este evident că un management unitar pe instituţii care sînt în aceeaşi clădire este mult mai binevenit”, consideră reprezentanţii Ministerului.

Pe de altă parte, comasarea urmăreşte şi încadrarea într-o clasă superioară a noilor spitale astfel create. Potrivit Ministerului, acest lucru e necesar deoarece în prezent există centre universitare importante în ţară, cum ar fi Cluj, Timişoara, Tîrgu-Mureş, Iaşi, Craiova şi Bucureşti, care vor trebui să aibă spitale clasificate în clasa I, cel mai înalt grad de clasificare. Totuşi, pentru ca acest lucru să fie posibil, unităţile medicale ar trebui să aibă anumite specialităţi incluse în spitalele judeţene, de care astăzi nu dispun, dar care ar putea să “apară” odată comasarea cu alte spitale.