Actualitate
Presa străină scrie despre calvarul fără sfârşit al bolnavilor de cancer din România
Lipsa unor medicamente pentru bolnavii de cancer şi listele de aşteptare atât de lungi încât unii pacienţi mor până să ajungă la tratament au devenit subiectul unui amplu articol scris de jurnaliştii de la AFP.
În România, pacienţii trebuie să depună mari eforturi pentru a-şi procura medicamente uneori de negăsit în ţara lor şi să caute tratament în străinătate din cauza lipsei unor echipamente suficient de performante, relatează jurnaliştii de la AFP. Bolnavii din România trebuie să se mulţumească cu medicamente de acum cinci ani, atunci când nu lipsesc şi acestea, iar despre cele de ultimă generaţie scriu că sunt aproape inaccesibile. „Nu ne permitem să oferim caviar în timp ce nu avem suficientă pâine”, afirmă Adrian Pană, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii român, întrebat într-un interviu pentru AFP în legătură cu accesul bolnavilor la terapii mai recente, citat de Agerpres.
Sistem de sănătate subfinanţat şi personal insuficient
AFP scrie şi despre subfinanţarea sistemului sanitar şi a lipsei de personal. „Cu un buget care abia se ridică la 4,5% din produsul intern brut (PIB) în 2013, comparativ cu o medie de 10% în Uniunea Europeană, sectorul sănătăţii suferă de numeroase probleme. Printre cele mai grave, penuria medicamentelor împotriva cancerului. Conform autorităţilor, circa 20 de medicamente cunoscute sub denumirea de citostatice au devenit de negăsit în ultimii ani, distribuitorii oprindu-şi importurile din cauza beneficiilor prea mici”, arată jurnaliştii străini.
Reţele de voluntari care cumpără medicamente din străinătate
Numeroşi pacienţi au fost astfel nevoiţi să cumpere din străinătate medicamente de negăsit în România, uneori pentru mii de euro pe lună, fără rambursare. O povară de nesuportat într-o ţară unde salariul mediu este de 350 de euro pe lună. „Cancerul nu aşteaptă, pacientul are nevoie de tratament astăzi”, explică pentru AFP Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) din România.
Au apărut astfel reţele de voluntari pentru procurarea acestor medicamente.
Conform presei străine, citată de Agerpres, răspunzând acestei situaţii alarmante, noul guvern de centru-stânga al premierului Victor Ponta a alocat în ianuarie 800.000 de euro pentru importurile de medicamente lipsă. Totuşi, bolnavii se tem că este vorba de un simplu paliativ.
Circa 2,5 milioane de noi cazuri de cancer sunt diagnosticate în fiecare an în Uniunea Europeană, conform statisticilor comunitare.
Citeşte şi:
„Reţeaua citostaticelor”, salvarea bolnavilor de cancer
Bolnavii de CANCER din România NU primesc medicamente de ultimă generaţie