Actualitate
Un deţinut de la Penitenciarul Gherla, condamnat pentru OMOR, a MURIT
În această dimineaţă, la Cabinetul medical al Penitenciarului Gherla a fost constatat decesul unui deţinut, B.F., în vârstă de 59 de ani, cu diagnosticul stop cardio-respirator.
Deţinutul a fost prezentat la cabinetul medical al Penitenciarului Gherla, ca urmare a sesizării colegilor de cameră, unde a fost supus manevrelor de resuscitare.
„Urmare a primelor constatări, nu existau semne de violenţă corporală la nivel toraco-abdominal. Persoana decedată se afla începând cu luna decembrie 2012, în stare de arest preventiv în Penitenciarul Gherla, pentru infracţiunea de omor calificat, iar în evidenţele cabinetului medical nu era înregistrat cu boli cronice”, a delarat Dan Donciu, purtător de cuvânt la Penitenciarul Gherla.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările ulterioare şi al Regulamentului de aplicare al acesteia, au fost luate măsuri de înştiinţare imediată a familiei persoanei decedate. De asemenea, a fost anunţat judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, Serviciul criminalistic din cadrul Poliţiei Municipiului Gherla şi Institutul de Medicină Legală Cluj.