Actualitate
GOOGLE va depăşi APPLE pe piaţa tabletelor
Sistemul de operare Android al Google va fi instalat pe mai multe tablete decât cel al Apple, pentru prima oară în acest an, cumpărătorii fiind atraşi de alternative mai ieftine la iPad, potrivit companiei de analiză a pieţei IDC.
Anul trecut, Apple a deţinut o cotă de piaţă de 51%, iar Google de 46%.
Tabletele lansate pe piaţă după debutul iPad în 2010, între care Nexus, produsă de Google, şi aparate ale Amazon.com şi Samsung Electronics, câştigă teren cu preţuri care pornesc de la 200 de dolari, mai puţin de jumătate din costul celui mai nou model iPad.
Apple a lansat iPad mini în octombrie, cea mai ieftină versiune la un preţ de 329 de dolari, în încercarea de a-şi proteja poziţia pe piaţă.
"Una din două tablete livrate pe piaţă în acest trimestru a fost cu un ecran de sub 8 inci. Ne aşteptăm ca tabletele mici să continue să crească în 2013 şi ulterior", a declarat Jitesh Ubrani, analist la IDC.
Compania de analiză anticipează că vânzările globale de tablete vor atinge 190,9 milioane de unităţi în acest an, peste nivelul de 172,4 milioane de tablete anticipat iniţial. Piaţa tabletelor va urca la 350 milioane de unităţi în 2017.
Sistemul Windows 8 al Microsoft va fi utilizat pe 7,4% din tablete până în 2017, în creştere de la doar 1% anul trecut. Tabletele cu acest sistem de operare vor lua o mică parte din cotele de piaţă ale Apple şi Google, potrivit IDC.