Actualitate
Teatrul Maghiar Cluj: Actrița Anikó Pethő, înafara oricărui pericol
Teatrul Maghiar de Stat Cluj a anunțat printr-un comunicat de presă că actrița Anikó Pethő, care a suferit un accident ieri seară, în timpul spectacolului „Cina festivă a lui Don Juan”, este în afara oricărui pericol şi nu a suferit nicio leziune majoră.
„Mulţumim tuturor celor care s-au interesat de starea ei şi publicului prezent la spectacolul de aseară care a înţeles că reprezentaţia nu poate continua. Spectatorii care au fost în sală vineri, 15 martie la spectacolul „Cina festivă a lui Don Juan” sunt aşteptaţi la următoarea reprezentaţie care va avea loc vineri, 5 aprilie, ora 18.00. Precizăm că biletele cumpărate rămân valabile”, anunță reprezentanții Teatrului maghiar Cluj.