Actualitate
3 morți în urma prăbușirii unui elicopter militar
Un elicopter militar s-a prăbuşit sâmbătă în timpul aterizării din cauza vremii nefavorabile în republica rusă Cecenia, făcând trei morţi, au precizat forţele de ordine şi agenţiile de presă ruse, preluate de AFP.
Elicopterul model Mi-8 s-a prăbuşit în timp ce încerca să aterizeze la o bază militară din Hankala, în apropiere de Groznâi, capitala cecenă. 'Trei membri ai echipajului au murit pe loc, iar un altul a fost spitalizat', a indicat Comitetul de anchetă într-un comunicat. 'Elicopterul a fost distrus aproape în întregime', conform aceleiaşi surse. Agenţiile ruse de presă au citat o sursă militară potrivit căreia accidentul ar fi fost provocat de condiţiile meteo nefavorabile. 'Elicopterul a aterizat în condiţii de slabă vizibilitate şi s-a lovit de sol', a precizat sursa respectivă. Mi-8 este un aparat polivalent cu două turbine, de concepţie sovietică, capabil să transporte circa treizeci de oameni şi ce poate fi de asemenea dotat cu armament. Cecenia, o mică republică muntoasă din Caucazul rus, a fost răvăşită de două războaie succesive începând din 1994, între forţele ruse şi rebelii separatişti care cu timpul s-au islamizat. În prezent, sub conducerea liderului pro-Kremlin Ramzan Kadîrov, cu sprijinul militarilor ruşi, Cecenia rămâne teatrul unor incidente armate episodice, în condiţiile în care rebeliunea s-a răspândit în republicile vecine precum Daghestanul, notează AFP.