Actualitate
COD GALBEN DE NINSORI ŞI VISCOL în toată ţara
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori, valabilă de vineri de la ora 08:00 până sâmbătă la ora 08:00 în toată ţara.
Începând din după-amiaza zilei de joi şi până vineri dimineaţă, aria ploilor va cuprinde toată ţara. Local se vor cumula cantităţi de apă de 20...25 l/mp şi izolat 35...40 l/mp, în special în jumătatea de sud a teritoriului. La munte, iar spre sfârşitul intervalului şi în regiunile vestice şi nordice ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în cursul nopţii în sud şi sud-vest, unde rafalele vor depăşi local 50...60 km/h.
De vineri de la ora 08:00 până sâmbătă la ora 08:00 în vestul, centrul şi nordul ţării vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55...60 km/h şi la munte peste 90 km/h, viscolind şi spulberând temporar zăpada. În sud şi sud-est vor fi precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă, iar rafalele vor depăşi local 60...70 km/h.
În Moldova ninsorile se vor extinde dinspre nordul regiunii, vântul se va intensifica până la 75...80 km/h, iar spre seară şi noaptea va fi viscol.