Actualitate
Cercetat penal fiindcă a ţinut doi ani în captivitate o căprioară
Un bărbat de 42 de ani din Cluj-Napoca este cercetat penal după ce poliţiştii au descoperit că ţinea în captivitate, de aproape doi ani, o căprioară.
Ieri, la ora 17.30, poliţişti din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase Cluj l-au prins pe Ioan C. de 42 de ani că ţinea, fără drept, în captivitate, o căprioară. Bărbatul este din Cluj-Napoca, iar animalul sălbatic îl ţinea în localitatea Borşa. „Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul a capturat căpriorul în cursul lunii mai 2011 şi de atunci l-a păstrat în captivitate”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj.
Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic.