monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ACCIDENT în lanţ pe autostradă, soldat cu 100 de răniţi - VIDEO

Aproximativ 100 de persoane au fost rănite, dintre care una este în stare gravă, joi în Alberta (vest), după un accident în lanţ produs pe autostrada 2 în apropiere de Edmonton, au anunţat serviciile de sănătate din provincia canadiană.

 

Televiziunile au transmis imagini spectaculoase cu un camion gigantic răsturnat pe o parte, de care se lovise o camionetă cu tabla îndoită, care bloca un alt vehicul a cărui capotă semăna cu un acordeon.

Accidentul s-a produs în timp ce ningea abundent iar carosabilul era acoperit cu zăpadă proaspătă şi a implicat aproximativ 100 de vehicule în total, dintre care un autobuz, camioane şi numeroase autoturisme.

Autostrada Edmonton-Calgary a fost închisă timp de aproape două ore pe ambele sensuri de mers, iar oraşul Edmonton a trimis aproximativ şase autobuze pentru evacuarea călătorilor.

Primele informaţii anunţau 300 de răniţi, dar serviciile de sănătate contactate de AFP au rectificat această cifră, menţionând aproximativ 100 de persoane rănite. În cele din urmă, doar 22, un rănit grav şi alţii cu răni uşoare sau medii, au fost spitalizate. Aproximativ 80 de călători au primit îngrijiri din partea echipelor de salvare la bordul autobuzelor.

Spre seară nu se ştia cu exactitate cauza accidentului. Veldkamp a sugerat că ar fi fost un incident banal: vizibilitatea fiind redusă iar carosabilul alunecos, un vehicul ar fi încetinit brusc, declanşând o reacţie în lanţ.

Viscolul a provocat în total peste 130 de coliziuni în Alberta, a anunţat poliţia. Unul dintre aceste accidente a provocat moartea a trei persoane.