monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Avion Carpatair, întors din zbor datorită unor probleme tehnice

O cursa aeriană a companiei Carpatair pe ruta Dusseldorf - Timişoara, care avea la bord 31 de pasageri, s-a întors pe aeroportul german, după apariţia unor probleme la sistemul de presurizare, pasagerii urmând să fie preluaţi de o altă aeronavă.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Carpatair, o aeronavă care efectua un zbor pe ruta Dusseldorf - Timişoara s-a întors pe aeroportul din Germania.

"Aeronava Carpatair aflată în zbor pe ruta Dusseldorf - Timişoara a revenit pe Aeroportul din Dusseldorf după ce echipajul a constatat apariţia unor probleme la sistemul de presurizare. Pentru confortul şi siguranţa pasagerilor, echipajul a luat decizia de a se întoarce la aeroportul de origine. Cei 31 de pasageri şi echipajul au aterizat în condiţii normale la Dusseldorf", se arată în comunicat.

O alta aeronavă a companiei Carpatair a plecat spre Dusseldorf pentru a prelua pasagerii şi a-i transporta la Timişoara.