monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Actriţa Irina Petrescu a fost înmormântată, vineri, cu onoruri militare

Actriţa Irina Petrescu, care a murit marţi, la vârsta de 71 de ani, a fost înmormântată cu onoruri militare la Cimitirul Reînvierea din Bucureşti, vineri, în prezenţa a zeci de admiratori, colegi de breaslă şi apropiaţi.

Printre cei care au condus-o pe ultimul drum pe Irina Petrescu s-au numărat actorul Ion Dichiseanu, regizorul Alexandru Darie şi criticul de film Irina Margareta Nistor.

Trupul neînsufleţit al artistei a fost depus, joi la prânz, la Sala "Liviu Ciulei" a Teatrului Bulandra din Bucureşti, unde admiratorii şi foştii colegi au putut să-i aducă Irinei Petrescu un ultim omagiu.

Printre aceştia s-au numărat actorul Alexandru Bindea, Ilinca Tomoroveanu, directorul adjunct al Teatrului Naţional Bucureşti, Mircea Diaconu şi Ion Besoiu. Coroane de flori au fost trimise de instituţii precum Preşedinţia României, Uniunea Teatrală din România (UNITER), Teatrul Bulandra, Teatru Naţional Radiofonic.

Actriţa Irina Petrescu a murit marţi, la Spitalul Elias din Capitală, după o scurtă, dar foarte grea suferinţă, a declarat directorul medical al unităţii sanitare, Dana Safta.