Actualitate
Proiect pilot educativ pentru copiii romi din Pata Rât
Astăzi, de la ora 13, la Centrul Multifuncţional din Cartierul Dallas va avea loc lansarea proiectului pilot ABCDar la Pata Rât, proiect în care sunt implicaţi 25 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 10 ani, din cartierul Dallas şi de pe rampa de gunoi de la Pata Rât.
Astfel, pe parcursul a trei luni, copiii vor dobândi deprinderi de viaţă, abilităţi sociale (igienă şi alimentaţie), vor deprinde abilităţi de studiu, memorare şi atenţie, vor învăţa să scrie, să citească să socotească în limitele lor, cu ajutorul unui institutor specializat de etnie rromă şi cu ajutorul voluntarilor la clasă. La debutul fiecărei zile de studiu, copii vor învăţa să se spele, vor servi o gustare şi apoi vor trece la a efectua acele activităţi pe care toţi copii de vârsta lor le desfăşoară. Proiectul este iniţiat de Fundaţia Creştină de Ajutorare şi este implementat în parteneriat cu Fundaţia ProRroma cărora li se alătura ca parteneri: Napolact SA şi Lecom SRL.