Actualitate
Jandarm în comă după ce a căzut şi s-a lovit la cap
Un jandarm de la Centrul de Pregătire Montană Sinaia a căzut şi s-a lovit la cap pe un traseu montan, în timp ce se întorcea de la un curs de specializare, jandarmul intrând în comă în urma loviturii.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Centrului de Pregătire Montană Sinaia, plutonier major Marilena Burloiu, jandarmul, în vârstă de 32 de ani, participa la un curs de specializare în schi şi alpinisn şi se întorcea, împreună cu alţi colegi participanţi la acest curs, de la Cota 1400, din Masivul Bucegi, către sediul Centrului de Pregătire din Sinaia, când a alunecat pe gheaţă, a căzut la o diferenţă de nivel de doi metri şi jumătate - trei metri şi s-a lovit la cap.
În urma loviturii, jandarmul a intrat în comă, el fiind preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Prahova. În prima fază, jandarmul a fost transportat la spitalul din Sinaia, unde a fost intubat, iar ulterior a fost preluat de un echipaj medical.
La ora transmiterii acestei ştiri jandarmul montan este transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde va fi internat la Secţia de neurochirurgie, a declarat directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Prahova, medicul Mădălin Ipatie.
Jandarmii de la Centrul de Pregătire Montană Sinaia fac periodic, de două ori pe an, cursuri de specializare în schi şi alpinism, fiecare curs având o durată de trei săptămâni.
Cursul la care participa jandarmul rănit nu era unul de iniţiere, ci era etapa a doua a unui curs de specializare.