Actualitate
Stagiul militar, recunoscut vechime pentru pensiile anticipate
Stagiul militar ar urma să fie recunoscut ca vechime în muncă pentru cei care doresc să se pensioneze anticipat sau anticipat parţial.
Deputatul PDL, Mircia Giurgiu va propune un proiect legislativ de modificare a Legii pensiilor astfel încât să fie recunoscut ca vechime în muncă stagiul militar pentru cei care se pensionează anticipat. El a precizat că în această situaţie se află mii de persoane din toată ţara care nu pot să iasă la pensie deoarece nu au încă vârsta corespunzătoare, cu toate că au stagiul de cotizare complet. În momentul de faţă, stagiul militar este recunoscut ca vechime doar dacă cel care doreşte pensionarea are vârsta corespunzătoare pensionării. „Propun modificarea Legii pensiilor astfel încât stagiul militar să fie recunoscut pentru cei care doresc să iasă la pensie anticipat şi anticipat parţial”, a declarat Mircia Giurgiu. El a mai precizat că proiectul va fi depus săptămâna viitoare.