monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ce filme vedem anul acesta la TIFF?

Organizatorii TIFF promit că în acest an, mai mult ca în oricare altă ediţie, evenimentul va surprinde publicul cu o ofertă extrem de tentantă.

Festivalul de film de la Cluj-Napoca din acest an va cuprinde producţii de senzaţie, concerte, expoziţii, dezbateri, conferinţe, dar şi multe alte evenimente surpriză.

În materie de filme, directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov, a dezvăluit câteva titluri hit prezente în secţiunea Supernova. Unul dintre ele este „In a Better World”, al regizoarei daneze Susanne Bier, o dramă ce are în palmares un Oscar şi un Glob de Aur, ambele la categoria „Cel mai bun film străin”. Susanne Bier este unul dintre cei mai talentaţi regizori din generaţia sa, fiind nominalizată la Oscar în 2007.

La TIFF va rula şi drama psihologică „Beyond”, debutul regizoral al celebrei actriţe de origine suedeză Pernilla August, cu actriţa Noomi Rapace în rolul principal. Filmul va fi proiectat în prezenţa Pernillei August, protagonista a două filme de care publicul clujean s-a putut bucura la TIFF 2010: „A rational Solution” (R. Jörgen Bergmark) şi „Mrs Kicki” (R. Håkon Liu).

Fanii lui Nicole Kidman o vor putea admira pe celebra actriţă în producţia “Rabbit Hole” (R. John Cameron Mitchell), o dramă impresionantă care i-a adus lui Nicole Kidman o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal.

„După succesul avut cu «En la cama», «Sábado» şi «Lo bueno de llorar», toate prezentate la Festivalul de la Cluj în ediţiile trecute, regizorul Matias Bize revine la TIFF cu al patrulea lungmetraj din cariera: «La vida de los peces»”, anunţă organizatorii. Filmul a fost distins cu trofeul categoriei „Cel mai bun film latino american” la Premiile Goya din 2011.

Un alt must see al TIFF 2011 este „Poetry”, producţie regizată de un mare nume al cinematografiei sud coreene, LEE Chang-dong, câştigător al premiului pentru cel mai bun scenariu la Cannes anul trecut şi autor al hit-ului “Oasis”, prezentat la TIFF în 2004.

Lista producţiilor de neratat continuă cu alte filme distinse cu numeroase premii cum ar fi „Balada triste de trompeta” (Álex de la Iglesia), „Another Year” (Mike Leigh), „Dos hermanos” (R. Daniel Burman) sau „My Joy”, debutul în lungmetraj al lui Sergei Loznitsa, aflat in cursa pentru Palme d'Or la Cannes 2010, producţie a cărei imagine este semnată de Oleg Mutu. Nu în ultimul rând, publicul o va putea urmări pe Kristina Cepraga în cel mai recent film al regizorului Gianni di Gregorio, comedia “Gianni e le donne”.

Programul TIFF 2011 va include şi proiecţii ale Operelor Complete ale regizorului, actorului şi comicului francez Pierre Étaix precum şi o retrospectivă a celor mai reprezentative producţii ale cineastului german Werner Herzog.

Filmele vor rula în locaţii deja consacrate, precum cinematografele Florin Piersic, Arta şi Victoria, dar şi în Piaţa Unirii. În plus, organizatorii vor ca în acest an să creeze spaţii de proiecţie şi în cartierele din Cluj. TIFF va avea loc în perioada 3-12 iunie.