monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Eleve cu bentiţe tricolore la Liceul Onisifor Ghibu

Mai multe eleve din clasele mici de la Liceul Onisifor Ghibu din Cluj-Napoca au purtat astăzi bentiţe tricolore, la fel ca şi Sabina Elena, eleva din Covasna.

Dacă eleva din Covasna a decis să poarte bentiţa tricoloră în cadrul Zilei Maghiarilor de pretutindeni, elevele din Cluj-Napoca s-au afişat cu bentiţele pe frunte la ceremonia depunerii de coroane la statuia lui Onisifor Ghibu de la liceul cu acelaşi nume cu ocazia celebrării unirii Basarabiei cu România.

Un alt elev din clasele mici s-a înfăşurat într-o panglică tricoloră, iar alţi copii au purtat tricolorul la buzunarul de la piept.

Întrebaţi de ce au decis să poarte panglici tricolore, copiii au spus că fac acest lucru pentru că sunt români.

La Liceul Onisifor Ghibu a avut loc un scurt ceremonial cu ocazia aniversării unirii Basarabiei cu România. Au participat primarul Emil Boc şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene.