monitorulcj.ro Menu
Actualitate

„Aurul Apusenilor” se extinde şi trece şi pe online

Într-un singur an de la inaugurare, împlinit ieri, expoziţia permanentă de istorie a mineritului din Roşia Montană „Aurul Apusenilor” a atras peste 10.000 de vizitatori.

Cu ocazia aniversării a fost vernisată ieri şi noua expoziţie temporară, „Coroplastica, medalioane şi tipare ceramice din colecţiile Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia”, care va putea fi vizitată în perioada 10 martie-30 aprilie într-una din sălile de la parterul expoziţiei permanente de istorie a mineritului. Expoziţia cuprinde figurine ceramice create de meşterii Daciei romane, artefacte descoperite pe teritoriul judeţului Alba. Totodată, începând de astăzi, expoziţia permanentă a muzeului „Aurul Apusenilor” poate fi admirată şi online, printr-un tur virtual 360°, disponibil pe site-ul www.rmgc.ro.

După doi ani şi jumătate de lucrări complexe de restaurare, utilizând tehnici şi materiale tradiţionale, casa de la numărul 325 – prima clădire restaurată din centrul istoric al Roşiei Montane - a revenit la viaţă în urmă cu un an, ca expoziţie de istorie a mineritului aurifer în Apuseni. Proiectul a fost posibil prin contribuţia autorităţilor locale din Roşia Montană, a Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti şi a Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, în parteneriat cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).